În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, regimul stalinist a declanșat prima mare deportare a românilor din Basarabia și Bucovina de Nord. Mii de familii au fost ridicate din case în câteva ore, urcate în căruțe, duse la cele mai apropiate gări și înghesuite în vagoane destinate transportului de vite. Optzeci și cinci de ani mai târziu, "trenurile groazei" rămân una dintre cele mai întunecate pagini ale secolului trecut.
Acțiunea fusese pregătită minuțios de NKVD, organul de represiune al statului sovietic, încă din lunile premergătoare. Listele cu cei considerați "elemente antisovietice" fuseseră întocmite pe baza profesiei, a avutului, a apartenenței politice sau religioase, uneori și a unor simple denunțuri.
Noaptea în care timpul s-a oprit pentru zeci de mii de familii
Operațiunea a început în jurul orei două dimineața. Echipele NKVD, însoțite de activiști locali și de militari ai Armatei Roșii, au bătut la ușile caselor de pe ambele maluri ale Prutului. Familiile aveau între câteva minute și o oră să își strângă lucrurile. Mulți nu au apucat să își ia decât hainele de pe ei.
Bărbații erau separați de soții și copii încă din curtea casei. Erau urcați în alte căruțe, duși la alte gări și încărcați în trenuri diferite. Cei mai mulți nu aveau să își mai vadă vreodată familiile. Femeile, copiii și bătrânii rămași împreună erau îmbarcați în vagoane închise, fără lumină, fără apă curentă și cu o singură deschidere mică prin care intra aerul.
Călătoria pe șine spre răsărit a durat săptămâni întregi. Trenurile se opreau rar și pentru scurt timp. Morții erau lăsați pe câmp, fără înmormântare. Bolnavii erau abandonați la marginea șinelor. Foamea, setea și tifosul exantematic au făcut ravagii înainte ca primii deportați să ajungă măcar la destinație.
Cine erau "elementele antisovietice" trecute pe listele NKVD
Categoriile vizate de operațiunea din iunie 1941 fuseseră stabilite printr-un document semnat la Moscova: foști funcționari ai administrației românești, ofițeri și subofițeri ai armatei, judecători, polițiști, profesori, preoți, comercianți, proprietari de pământ și industriași. Listele includeau și membri ai partidelor politice interbelice, indiferent de orientare, precum și pe cei catalogați drept "naționaliști români".
Pe aceeasi tema: Alessia Cara lansează „Giant Desk", replica la refuzul NPR.
Sovieticii ocupaseră Basarabia și nordul Bucovinei cu un an înainte, în iunie 1940, după ultimatumul adresat guvernului de la București. Anul care a urmat fusese folosit pentru cartografierea minuțioasă a societății locale și pentru identificarea celor considerați incompatibili cu noua orânduire.
O represiune cu țintă socială și etnică
Operațiunea avea o dublă logică. Pe de o parte, urmărea decapitarea elitei politice, economice și culturale a teritoriului anexat. Pe de altă parte, viza spargerea solidarității comunitare și ștergerea oricărei rezistențe organizate. Pierderea simultană a profesorilor, preoților și a proprietarilor de pământ lăsa satele basarabene și nord-bucovinene fără reperele lor obișnuite.
Drumul spre Siberia, Kazahstan și nordul îndepărtat
Destinațiile deportaților au fost regiunile cele mai aspre ale Uniunii Sovietice. Bărbații, încadrați juridic drept "deținuți contrarevoluționari", erau trimiși în lagăre din sistemul Gulag, mai ales în Komi, Sverdlovsk, Magadan sau Kolîma. Munca silnică în mine, exploatări forestiere și șantiere de cale ferată însemna, pentru cei mai mulți, o condamnare la moarte amânată.
Familiile, formal libere, erau plasate în așezări speciale din stepele Kazahstanului, din Siberia de Vest sau din regiunile arctice. Aveau interdicție de a părăsi raza de câțiva kilometri din jurul satului unde fuseseră repartizate. Trebuiau să se prezinte săptămânal la comandantul NKVD local. Locuințele erau adesea bordeie săpate în pământ, iar hrana se obținea doar prin munca în colhozuri sau în întreprinderi de stat.
Copiii deportați au crescut într-o limbă străină, în școli unde româna era interzisă. Identitatea românească s-a transmis acolo unde părinții și bunicii au reușit să o păstreze în secret, în interiorul casei.
Valurile care au urmat și operațiunile postbelice
Deportarea din 12-13 iunie 1941 a fost prima dintr-o serie. Ofensiva germană din 22 iunie 1941 a întrerupt-o, dar regimul sovietic a revenit cu noi valuri după 1944, când a reluat controlul asupra Basarabiei și nordului Bucovinei.
Din arhiva blogului: Cititul în pat dăunează sănătății: ce avertizează neurologii.
Cea mai amplă acțiune a fost cea din iulie 1949, cunoscută drept Operațiunea Iug, care a vizat în special țăranii care refuzaseră colectivizarea forțată. Au urmat și alte deportări punctuale, până la moartea lui Stalin, în 1953. Estimările istoricilor variază, dar se vorbește în mod constant despre câteva sute de mii de români afectați direct, prin deportare, condamnare la Gulag sau dispariție.
Întoarcerea care nu a mai fost posibilă pentru toți
După 1956, în contextul destalinizării anunțate de Nikita Hrușciov, o parte dintre supraviețuitori au primit dreptul de a se întoarce. Mulți și-au găsit casele ocupate, pământurile naționalizate și mormintele rudelor inexistente. Alții au ales să rămână în Siberia sau Kazahstan, fie pentru că nu mai aveau unde să se întoarcă, fie pentru că își întemeiaseră acolo noi familii.
Cum se păstrează memoria în Republica Moldova și în România
Ziua de 13 iunie a fost declarată oficial Zi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist și ale deportărilor sovietice atât la București, cât și la Chișinău. În fiecare an, ceremonii religioase și de stat se desfășoară la monumentele dedicate victimelor, în special la gara din Chișinău, locul de unde au plecat multe dintre trenurile din 1941.
Arhivele NKVD, deschise parțial după prăbușirea Uniunii Sovietice, au permis istoricilor să reconstituie listele de deportați, traseele convoaielor și destinațiile lor. Mărturiile supraviețuitorilor și ale descendenților au fost adunate în volume de istorie orală, expoziții și documentare.
În ultimii ani, instituții precum Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România au organizat conferințe și expoziții itinerante dedicate victimelor. Mărturiile celor care au trăit deportarea, înregistrate înainte de moartea lor, rămân principala sursă de cunoaștere a felului în care s-a desfășurat noaptea în care un singur ordin venit de la Moscova a sfâșiat pentru totdeauna sute de mii de familii.
