Legea Lift pentru viață: cine poate primi finanțare

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea Lift pentru viață, care creează cadrul pentru finanțarea lifturilor și a altor soluții de acces în blocurile cu cel puțin trei niveluri supraterane construite fără ascensor.

Miza este practică pentru milioane de locatari din România, mai ales pentru persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și cei cu mobilitate redusă. Potrivit Digi24, programul nu înseamnă montarea automată a lifturilor, ci deschide o procedură în care asociațiile de proprietari cer includerea, iar primăriile implementează proiectele.

Ce schimbă legea pentru blocurile fără lift

Legea promulgată de Nicușor Dan transformă o problemă veche a locuirii urbane într-un program național multianual, de interes și utilitate publică. Până acum, montarea unui lift într-un bloc proiectat fără ascensor depindea în mare măsură de capacitatea financiară a proprietarilor și de disponibilitatea autorităților locale de a susține punctual astfel de lucrări.

Noul cadru permite finanțarea proiectării, construirii și instalării lifturilor. În funcție de clădire, pot fi finanțate și soluții alternative sau complementare, precum platforme elevatoare, scări mecanizate ori rampe de acces. Diferența contează: nu toate blocurile pot primi aceeași soluție tehnică, iar unele imobile pot avea constrângeri de spațiu, structură sau amplasament.

Conform datelor citate de Digi24, în România există aproximativ 88.000 de blocuri cu trei și patru etaje construite fără lift, în care locuiesc circa 3,8 milioane de persoane. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a vorbit despre aproximativ 3,5 milioane de români care locuiesc în prezent în blocuri fără lift și despre 88.000 de astfel de imobile.

Cine poate cere finanțare și cine face lucrările

Programul se adresează condominiilor cu trei sau mai multe niveluri supraterane care nu au fost prevăzute cu lift încă din proiectul inițial. Asociațiile de proprietari vor putea solicita includerea în program, iar investițiile vor fi realizate de autoritățile administrației publice locale, în beneficiul asociațiilor eligibile.

Vezi si articolul: Rectorii în prim-plan: trei cazuri care arată miza funcției.

Pentru locatari, primul filtru va fi la nivelul asociației. Blocul trebuie să se încadreze în criteriile generale, iar proprietarii vor avea nevoie de o decizie comună pentru a susține demersul. Brief-ul public nu detaliază încă toate documentele necesare, așa că procedura concretă trebuie urmărită după intrarea legii în vigoare și după apariția normelor sau ghidurilor de implementare.

Legea permite și autorităților locale să finanțeze din bugetele proprii, prin programe multianuale și în limita fondurilor aprobate anual, montarea de lifturi sau alte soluții de accesibilizare în blocurile care nu primesc finanțare prin programul național. Asta poate face diferența între localități, în funcție de buget, priorități și capacitate administrativă.

De ce contează pentru locatarii vulnerabili

Un bloc fără lift nu este doar o problemă de confort. Pentru un locatar în vârstă, pentru o persoană cu dizabilități sau pentru cineva aflat temporar în mobilitate redusă, etajul la care locuiește poate deveni o limitare zilnică. Accesul la medic, la servicii publice sau la viața socială depinde, uneori, de câteva rânduri de scări.

Programul mută discuția de la investiții individuale greu de suportat către o politică publică de accesibilizare. Nu rezolvă singur toate problemele, pentru că fiecare bloc are particularități tehnice, costuri și vecinătăți diferite. Creează însă o cale legală prin care proiecte care până acum păreau greu de pornit pot intra într-o schemă de finanțare.

Aplicarea inclusiv în zone construite protejate este relevantă pentru orașele cu fond construit vechi, unde accesibilizarea trebuie împăcată cu reguli urbanistice mai stricte. Legea păstrează însă excepții clare: clădirile clasate sau aflate în curs de clasare ca monumente istorice nu intră în program.

Limite, riscuri și costuri care rămân la proprietari

Nu toate blocurile fără lift vor putea intra în program. Sunt exceptate condominiile expertizate tehnic și încadrate în clasele de risc seismic RsI sau RsII. Această limitare arată că accesibilizarea nu poate fi separată de siguranța clădirii: un lift adăugat ulterior înseamnă intervenție tehnică, nu simplă dotare.

Din arhiva blogului: Banca NATO: Turcia intră în proiectul în care România este stat fondator.

Finanțarea programului va veni din fonduri europene dedicate proiectelor pentru locuințe, transferuri de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării, bugete locale, donații, sponsorizări sau alte surse legal constituite. În primele 18 luni de implementare, potrivit Digi24, finanțarea va fi cu prioritate din fonduri europene.

Pentru asociațiile de proprietari, detaliul esențial este ce se întâmplă după recepția lucrărilor. Costurile de exploatare, întreținere și revizie ale lifturilor vor reveni asociațiilor. Chiar dacă instalarea poate fi susținută din bani publici sau europeni, funcționarea de zi cu zi va trebui bugetată de locatari.

Cronologia cazului

Ce ar trebui să verifice o asociație de proprietari

Pentru un bloc interesat de program, primele întrebări sunt simple: are imobilul cel puțin trei niveluri supraterane, a fost construit fără ascensor, nu este monument istoric sau în curs de clasare și nu este încadrat în clasele de risc seismic RsI ori RsII. Aceste condiții nu garantează finanțarea, dar pot indica eligibilitatea de bază.

Urmează discuția internă între proprietari și contactul cu primăria, pentru că autoritatea locală va implementa proiectele. Locatarii trebuie să urmărească publicarea legii în Monitorul Oficial și comunicările Ministerului Dezvoltării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sau ale administrației locale privind procedura efectivă.

Ultimul calcul este financiar și va rămâne în sarcina blocului: cât costă întreținerea, reviziile și exploatarea liftului după finalizarea lucrărilor. Pentru multe asociații, aceasta va fi diferența dintre un proiect dorit și unul sustenabil pe termen lung.