Salina Praid, un an de la dezastru: catastrofă, zero vinovați

La un an de la inundarea Salinei Praid din mai 2025, una dintre cele mai grave catastrofe miniere și turistice din România post-decembristă, situația rămâne neschimbată: galeriile sunt în continuare sub apa hipersalină, comunitatea locală trăiește fără apă potabilă constantă, iar promisiunile autorităților s-au evaporat. Reportajul Recorder, semnat de Andrei Udișteanu și publicat la începutul lunii mai 2026, revine la fața locului și arată o realitate brutală: o catastrofă de proporții, dar zero vinovați trași efectiv la răspundere.

Salina Praid, din județul Harghita, era înainte de mai 2025 una dintre cele mai mari exploatări de sare din România și principalul motor economic al zonei. Peste 90% dintre afacerile din Praid și din comunele învecinate depindeau direct sau indirect de fluxul turiștilor care coborau în galeriile cu microclimat unic. Când apele râului Corund au năvălit în mină, peste 4 milioane de metri cubi de apă au inundat rețele întregi de galerii, transformând sarea acumulată în zeci de ani într-o soluție hipersalină ce continuă să pună în pericol pânza freatică.

Ce s-a întâmplat în mai 2025

Inundațiile masive din mai 2025, alimentate de ploile abundente căzute în bazinul Corundului, au făcut ca râul să-și depășească albia și să pătrundă direct în galeriile minei. Apa a invadat rapid mai multe niveluri, antrenând cu ea pământ, materiale de construcție și echipamente. În doar câteva zile, Salina Praid a devenit un imens lac subteran. Operațiunile de turism, deja extrem de fragile după episoadele anterioare de infiltrații, au fost oprite definitiv.

Riscul nu era unul nou. Conform documentelor publice și rapoartelor citate de presă, infiltrațiile la Praid sunt cunoscute încă din anii '70. Studii geofizice și geochimice efectuate după 2007 atrăgeau atenția că râul Corund prezintă un pericol structural pentru exploatare. Episoade similare, mai mici ca amploare, au fost înregistrate în 1970, 2016, 2022 și 2024. Cu fiecare incident, autoritățile au promis soluții. Cu fiecare promisiune, lucrurile au rămas la fel.

Avertismente ignorate timp de aproape două decenii

În 2016, Guvernul României aloca 130 de milioane de lei pentru devierea cursului râului Corund, măsură considerată esențială pentru protecția minei. Banii nu au fost cheltuiți integral, iar lucrările nu au fost finalizate. Patru ani mai târziu, în 2020, un studiu al Universității din Petroșani recomanda renunțarea la exploatarea cu exploziv din cauza instabilității structurale a galeriilor.

Cea mai amară coincidență este însă contractul pe termen lung pentru prevenirea infiltrațiilor, cu o valoare estimată la aproximativ 2 milioane de euro. Document pregătit timp de peste un an de Salrom, contractul a fost semnat la începutul lui mai 2025, cu doar câteva zile înainte ca apele să intre în mină. Practic, măsurile preventive au sosit după ce dezastrul începuse deja să fie inevitabil.

Pentru locuitorii zonei afectați de pierderea locurilor de muncă, platforma LaEi pune la dispoziție un director cuprinzător de locuri de muncă disponibile din întreaga țară, inclusiv din regiunile învecinate Harghita și Mureș.

Ce spune raportul Corpului de Control

Raportul Corpului de Control al Guvernului, citat de presa centrală, este tranșant: riscul de inundație a fost constant subestimat, nu a existat o strategie de protecție pe termen lung, iar deciziile au fost luate doar reactiv, după fiecare incident. Documentul implică trei instituții în egală măsură - Salrom (operatorul minei), Apele Române (administratorul cursului de apă) și ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca autoritate de reglementare).

În replică, Salrom a susținut că mandatul său este exploatarea sării, nu reglementarea cursurilor de apă, iar Apele Române au transmis că securizarea perimetrului minier era responsabilitatea Salrom. Cele două instituții s-au pasat reciproc răspunderea, în timp ce comunitatea locală suportă consecințele.

Castorii și demiterile târzii

Pe 17 aprilie 2026, în cadrul unei audieri la Comisia pentru Mediu a Camerei Deputaților, reprezentanții Salrom au inclus printre factorii care au contribuit la dezastru și acțiunea castorilor, care ar fi construit baraje pe râul Corund. Deputatul USR Adrian Giurgiu a calificat public această linie de apărare drept responsabilitate și bătaie de joc, criticând transferul de vină către fauna sălbatică.

Episodul a generat un val de indignare în spațiul public, devenind simbolul felului în care instituțiile statului înțeleg să-și asume sau, mai degrabă, să-și decline răspunderea. Anterior, fostul ministru al Economiei, Bogdan Ivan, sugerase la rândul său o legătură între dezastru și activiștii de mediu care protejează castorii. Succesorul său la minister, Radu Miruță, a respins ferm această narativă și a anunțat măsuri concrete.

La patru luni după inundații, în octombrie 2025, ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat demiterea tuturor celor șapte directori ai Salrom. Motivele invocate au fost neglijența, subestimarea riscurilor, achiziții costisitoare nejustificate și ignorarea avertismentelor venite din partea experților și a propriilor angajați.

Președintele Nicușor Dan, ales în primăvara lui 2025, a vizitat Praid pe 31 mai 2025. La fața locului a promis că, în trei-patru luni, un studiu va stabili dacă mina poate fi salvată. A vorbit despre devierea râului, redirecționarea apei prin conducte, construirea unui lac de acumulare, sprijin economic pentru comunitate și tragerea la răspundere a celor vinovați. Un an mai târziu, reportajul Recorder constata că majoritatea acestor promisiuni au rămas pe hârtie.

Pentru micii întreprinzători care și-au pierdut afacerile după colapsul turismului, există alternative locale. Pe LaEi pot fi găsite servicii pentru afaceri de la consultanță în reconversie până la marketing digital pentru relansare.

40.000 de oameni fără apă, mii de slujbe pierdute

Cifrele umane ale dezastrului sunt sumbre. Aproximativ 40.000 de locuitori din zona Praid și din comunele învecinate au rămas fără acces la apă potabilă în rețea, după ce pânza freatică locală a fost contaminată cu salinitate periculos de ridicată. Apa a fost adusă cu cisterne de la distanțe de până la 80 de kilometri, în timp ce autoritățile locale încercau să identifice surse alternative.

Turismul, care reprezenta peste 90% din economia locală, s-a prăbușit. Zeci de pensiuni, restaurante, magazine și firme de transport turistic au închis în lunile imediat următoare. Rata șomajului a crescut accelerat, iar tinerii au început să plece în alte regiuni sau în străinătate. Campania civică SOS Praid! a strâns peste 13.000 de semnături pentru cererea unei intervenții guvernamentale serioase, fără a primi însă un răspuns concret.

Multe dintre firmele afectate au fost nevoite să se reorienteze. Cele care au reușit să supraviețuiască apar în directorul de firme din România, unde antreprenorii pot găsi parteneri și furnizori din zonele învecinate Harghita-Mureș.

Ce aduce nou reportajul Recorder

Reportajul publicat de Recorder la începutul lunii mai 2026, semnat de jurnalistul Andrei Udișteanu, revine la Praid la exact un an după tragedie. Documentarul Recorder relatează că galeriile minei sunt în continuare inundate cu apă hipersalină, că riscurile de contaminare a mediului persistă la nivel regional și că, în ciuda demiterilor anunțate, niciun decident politic sau administrativ nu a suportat consecințe legale concrete. Titlul ales de Recorder - Cazul Praid: o catastrofă, zero vinovați - rezumă exact această concluzie.

Investigația atrage atenția asupra unui pattern recurent în administrarea companiilor de stat din România: avertismente tehnice ignorate, contracte preventive întârziate, atribuirea vinei către factori externi (de la activiști la castori) și demiteri simbolice care nu sunt urmate de anchete penale sau de schimbări structurale. Ministrul Economiei, citat în spațiul public, a descris situația companiilor de stat drept un studiu de caz în materie de evitare a răspunderii instituționale.

La un an de la inundații, întrebările cheie rămân fără răspuns: poate fi salvată Salina Praid sau exploatarea va trebui abandonată definitiv? Când vor fi finalizate lucrările de deviere a râului Corund, promise încă din 2016? Cine va plăti pentru pierderile economice ale comunității? Și, poate cea mai dureroasă întrebare, va exista o anchetă penală reală care să stabilească răspunderi individuale, dincolo de demiterile administrative?

Până la apariția unor răspunsuri clare, Praid rămâne un simbol al modului în care un risc cunoscut de aproape două decenii a fost tratat cu superficialitate instituțională, până când a devenit o tragedie ireversibilă. Reportajul Recorder nu este doar o reconstituire a evenimentelor, ci un memento al costului uman și economic plătit atunci când prevenirea este sacrificată pentru economii pe termen scurt.