România a pierdut în primă instanță, la Bruxelles, procesul cu Pfizer legat de vaccinuri COVID contractate și neplătite, iar suma indicată este de aproximativ 600 de milioane de euro.
Miza nu mai este doar o dispută între foști miniștri și foști premieri. Cazul privește direct bugetul public, modul în care statul a luat decizii în pandemie și felul în care instituțiile își pasează răspunderea când o opțiune administrativă devine o factură executorie.
Pe scurt
- Potrivit datelor citate de Trend Engine și documentelor relatate de Cotidianul, România avea o cotă pro-rata de 4,26% în mecanismul european de achiziție a vaccinurilor.
- Statele membre aveau 5 zile pentru acceptare sau opt-out, într-un sistem construit înainte ca vaccinurile să fie autorizate.
- Contractul Pfizer semnat în mai 2021 viza 39 de milioane de doze pentru anii 2022-2023.
- România nu a acceptat la timp Amendamentul 5, care ar fi redus cantitățile și ar fi eșalonat livrările pe 4 ani.
- În aprilie 2026, un tribunal din Bruxelles a decis în primă instanță că România trebuie să plătească aproximativ 600 de milioane de euro către Pfizer.
Miza reală: o decizie luată rapid, plătită târziu
Mecanismul european de achiziție centralizată a fost creat în iunie 2020, într-un moment în care statele membre încercau să evite competiția directă pentru vaccinuri. Din perspectiva acelui moment, logica era una de urgență: acces comun, cote stabilite după populație și decizii rapide.
Problema României apare la întâlnirea dintre două realități. Prima ține de presiunea pandemică din 2020 și 2021, când statele cumpărau înainte de a ști exact câte doze vor fi necesare. A doua ține de perioada 2022-2023, când interesul pentru vaccinare scăzuse, iar contractele rămăseseră în vigoare.
Conform datelor citate de Trend Engine, României i-a revenit o cotă pro-rata de 4,26%, iar termenul pentru acceptare sau refuz era de 5 zile. Într-un asemenea cadru, absența unei decizii clare putea cântări la fel de mult ca o aprobare explicită.
Circuitul deciziei: premier, CNCAV și Ministerul Sănătății
Documentele obținute de G4Media de la Secretariatul General al Guvernului, preluate de mai multe publicații, descriu un circuit instituțional în care informațiile veneau din Comitetul European de Vaccinare, prin reprezentantul României, Cătălin Țucureanu, apoi ajungeau la CNCAV.
CNCAV a fost înființat la 20 noiembrie 2020, în subordinea Secretariatului General al Guvernului și coordonat de prim-ministru. Președinte a fost Valeriu Gheorghiță, iar vicepreședinte Andrei Baciu. Potrivit documentelor citate de Cotidianul, notele formulate de aceștia ajungeau la premier, care aproba sau refuza.
Aici se află centrul conflictului politic. Florin Cîțu, premier în perioada semnării contractului Pfizer din mai 2021, susține: "Contractele au fost trimise doar la Ministerul Sănătății. Niciodată la premier sau la cabinetul premierului." Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, afirmă contrariul: "Premierul lua decizia, ministrul Sănătății era exclus".
Legat de subiect: Poprirea ROMATSA: miza litigiului Pfizer pentru stat.
Disputa nu este doar despre memorie politică. Dacă documentele indică o aprobare la nivelul premierului, iar foștii decidenți spun că responsabilitatea aparținea altei instituții, întrebarea pentru public este cine avea, în fapt, puterea de a angaja statul român în achiziții de asemenea dimensiune.
Amendamentul 5: momentul în care România putea reduce paguba
Contractul Pfizer din mai 2021 prevedea 39 de milioane de doze pentru anii 2022-2023. În decembrie 2022, Comisia Europeană a început discuții cu Pfizer pentru renegocierea contractului, pe fondul scăderii presiunii sanitare.
Rezultatul a fost Amendamentul 5. Potrivit datelor citate de Trend Engine, acesta ar fi permis reducerea cantităților și eșalonarea livrărilor pe 4 ani, dar presupunea și plata parțială pentru dozele contractate inițial și nepreluate. Termenul-limită pentru acceptare era 24 mai 2023.
România nu a acceptat la timp această variantă. În 2023, Alexandru Rafila a transmis informări către premierul Nicolae Ciucă, inclusiv la 17 februarie și la 9 mai, privind poziția față de contract și opțiunile disponibile. Răspunsul atribuit lui Marcel Boloș, cu recomandarea variantei cu impact bugetar mai mic, a venit în septembrie 2023, după expirarea termenului.
Din punct de vedere administrativ, acesta este nodul cel mai costisitor al cazului: nu doar că România avea un contract mare, ci a ratat și fereastra de renegociere care putea limita cantitățile și întinde livrările pe o perioadă mai lungă.
Cronologia cazului
- Iunie 2020: Comisia Europeană creează mecanismul de achiziție centralizată a vaccinurilor anti-COVID.
- 20 noiembrie 2020: Este înființat CNCAV, în subordinea SGG și coordonat de prim-ministru.
- Mai 2021: Este semnat contractul Pfizer pentru 39 de milioane de doze, în mandatul premierului Florin Cîțu.
- Mai 2022: CNCAV se desființează, iar prerogativele sunt transferate Ministerului Sănătății.
- Decembrie 2022: Comisia Europeană începe discuțiile cu Pfizer pentru renegocierea contractului.
- 24 mai 2023: Expiră termenul-limită pentru acceptarea Amendamentului 5.
- 1 aprilie 2026: România este condamnată în primă instanță să plătească aproximativ 600 de milioane de euro către Pfizer.
- 30 iunie 2026: EUROCONTROL pune în aplicare procedura de poprire menționată în cazul ROMATSA.
Ce știm și ce nu știm încă
Știm, din datele citate de Trend Engine și din relatarea Cotidianul, că România a intrat într-un mecanism european cu o cotă de 4,26%, că a existat un contract Pfizer pentru 39 de milioane de doze și că termenul pentru Amendamentul 5 a fost 24 mai 2023.
Știm și că ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a descris decizia ca executorie, folosind formularea "Da, este o măsură executorie", și a spus că "România trebuie să plătească această sumă".
Din arhiva blogului: Rogobete, fost ministru al sănătății: presiune pe Guvern.
Nu este clar, din informațiile disponibile în brief, cum va fi distribuită răspunderea politică sau administrativă între instituțiile implicate. Nu sunt incluse în brief decizii definitive privind eventuale sancțiuni, anchete sau recuperări de prejudiciu de la persoane fizice.
Ce înseamnă pentru contribuabili și instituții
Pentru cetățeni, efectul concret este bugetar. Suma de aproximativ 600 de milioane de euro nu este o abstracțiune contabilă, ci o obligație care apasă asupra statului. Wall-Street a relatat, potrivit brief-ului, că EUROCONTROL a pus în aplicare la 30 iunie 2026 o procedură de poprire pentru 3,42 miliarde de lei, plus 18,56 milioane de euro cheltuieli de recuperare.
ROMATSA a precizat că notificarea primită este o etapă procedurală a unei executări silite care privește statul, nu regia. Chiar dacă regia nu a fost parte în proces, cazul arată cum o datorie a statului poate afecta temporar fluxuri financiare aflate în circuitul unor instituții sau entități publice.
Cititorul trebuie să urmărească trei repere, nu zgomotul declarațiilor. Primul este statutul juridic al hotărârii de la Bruxelles, aflată în primă instanță, dar descrisă ca executorie. Al doilea este suma efectivă pe care România ajunge să o plătească, inclusiv dobânzi și cheltuieli de recuperare. Al treilea este documentarea lanțului decizional: cine a aprobat, cine a fost informat și cine nu a decis la timp.
Cazul vaccinurilor COVID nu poate fi redus la formula comodă a "achiziției în exces". În 2020, excesul era greu de calculat, pentru că pandemia era imprevizibilă. În 2023, însă, întrebarea devine administrativă: de ce nu a fost folosit la timp mecanismul de reducere a pagubei, când opțiunea exista și termenul era cunoscut.
Ultimul detaliu concret rămâne cel mai apăsător: statul român a achitat integral, potrivit declarațiilor lui Alexandru Rogobete incluse în brief, 1,2 miliarde de lei pentru primele patru comenzi, în timp ce alte 3,5 milioane de doze urmau să fie distruse în 2022-2023.
Întrebări frecvente
De ce a ajuns România să plătească pentru vaccinuri COVID nepreluate?
Potrivit datelor citate de Trend Engine, România a rămas legată de contractul Pfizer semnat în mai 2021 pentru 39 de milioane de doze. În 2023, statul nu a acceptat la timp Amendamentul 5, care ar fi redus cantitățile și ar fi eșalonat livrările pe 4 ani. După neplata obligațiilor contractuale, Pfizer a dat România în judecată la Bruxelles.
Cine avea responsabilitatea deciziei privind achizițiile de vaccinuri?
Documentele citate indică un circuit în care informațiile ajungeau la CNCAV, iar notele erau înaintate premierului pentru aprobare sau refuz. Florin Cîțu susține că documentele mergeau doar la Ministerul Sănătății, nu la premier. Vlad Voiculescu afirmă contrariul, spunând că premierul decidea, iar ministrul Sănătății era exclus din lanțul decizional.
Ce era Amendamentul 5 și de ce conta termenul din 24 mai 2023?
Amendamentul 5 era rezultatul renegocierii dintre Comisia Europeană și Pfizer. Pentru statele care îl acceptau, el permitea reducerea cantităților și eșalonarea livrărilor pe 4 ani, dar presupunea plata parțială pentru dozele contractate și nepreluate. Termenul-limită era 24 mai 2023. România nu a acceptat la timp amendamentul și a rămas în condițiile contractului inițial.
Este definitivă obligația României de a plăti aproximativ 600 de milioane de euro?
Brief-ul indică o decizie în primă instanță a unui tribunal din Bruxelles, pronunțată în aprilie 2026. Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a spus că este o măsură executorie și că România trebuie să plătească suma. Asta nu înseamnă, pe baza informațiilor disponibile, că toate căile juridice sunt epuizate, ci că executarea poate produce efecte.
