Irigații lipsă în Arad: fermierii trec de la cereale la păduri

În Arad, lipsa irigațiilor schimbă deja felul în care se face agricultură: fermieri care cultivau cereale au început să împădurească terenuri, după pierderi provocate de seceta pedologică, potrivit Digi24.

Miza nu este doar locală. Datele citate de Digi24 arată că peste șapte milioane de hectare de teren agricol din România funcționează fără irigații, iar în județul Arad mai puțin de 2% din suprafața cultivată este irigată. Pentru fermieri, diferența dintre un an greu și un an imposibil poate sta în accesul la apă.

O schimbare de cultură forțată de apă, nu de piață

Imaginea relatată de Digi24 din vestul țării este a unei agriculturi care nu mai poate conta pe ciclurile obișnuite ale vremii. Milan Kelo, agricultor român, descrie un grâu aproape complet distrus și plante fără boabe în spic. În zona sa, spune el, recolta la grâu este între o tonă și două.

Comparația făcută de fermier arată dimensiunea pierderii: dacă terenul ar fi fost irigat, recolta ar fi putut ajunge, potrivit declarației sale citate de Digi24, la "8,5 - 0 tone pe hectar". Formula apare astfel în relatarea sursei, dar sensul declarației este limpede: fără apă, producția scade până la un nivel care pune sub semnul întrebării rentabilitatea culturii.

Decizia de a trece de la cereale la păduri nu este o diversificare obișnuită de fermă. Milan Kelo spune că pe un teren unde, în urmă cu trei ani, cultiva porumb, a hotărât să împădurească din cauza presiunii climatice și a lipsei irigațiilor. Asta înseamnă mai puțină producție agricolă anuală și o schimbare de folosință a terenului, într-o zonă în care agricultura depinde tot mai mult de investiții pe care mulți fermieri nu le pot susține singuri.

De ce contează pentru România: seceta devine cost economic

Seceta pedologică nu este doar o problemă de calendar agricol. Când apa lipsește din sol, fermierul pierde producție, dar rămâne cu cheltuieli deja făcute: lucrări, semințe, combustibil, tratamente, forță de muncă. În anii în care randamentul cade abrupt, decizia economică se mută de la "ce cultiv" la "dacă mai pot cultiva".

Vezi si articolul: Diploma de bacalaureat 2026: cine o poate ridica din 10 iulie.

În Arad, proporția terenului irigat explică vulnerabilitatea. Din 23 de mii de hectare de teren agricol, doar 400 au sisteme de irigații, conform Digi24. Asta înseamnă că majoritatea fermierilor sunt expuși direct vremii, fără un instrument de protecție minimă într-un an secetos.

Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, spune că singurele investiții făcute au venit de la fermieri, din fonduri europene. Declarația mută discuția de la responsabilitatea individuală la lipsa unei infrastructuri funcționale la scară locală. Dacă irigațiile depind aproape exclusiv de proiectele punctuale ale unor agricultori, accesul la apă devine inegal, iar fermele mai mici sau mai puțin capitalizate rămân primele expuse.

Contrastul cu Ungaria: aceeași apă, rezultate diferite

Paradoxul relatat de Digi24 este greu de ignorat: la câteva zeci de kilometri peste graniță, fermierii din Ungaria folosesc sisteme de irigații alimentate cu apă cumpărată din România. Diferența nu este doar de resursă naturală, ci de infrastructură, întreținere și organizare.

În zona Csongrád-Csanád, Ungaria, un fermier citat de Digi24 spune că în 2026 producția la neirigat a fost între 3,1 și 3,9 tone pe hectar. Pe terenurile irigate, producția a fost în jur de 7,7 tone pe hectar. Diferența arată concret ce schimbă irigațiile: nu elimină riscul agricol, dar pot separa o recoltă modestă de una viabilă economic.

Péter Kozák, directorul Direcției Apelor din Regiunea Tisei Inferioare, descrie o atenție sporită pentru stațiile de pompare, echipamente și canalele folosite. Din această perspectivă, irigațiile nu înseamnă doar conducte sau pompe cumpărate o dată, ci o infrastructură care trebuie întreținută pe toată perioada de folosire.

Ce trebuie să urmărească fermierii și proprietarii de terenuri

Pentru proprietarii de terenuri agricole din zone vulnerabile la secetă, întrebarea practică este dacă există acces real la apă, nu doar promisiuni administrative. Un teren poate părea valoros pe hârtie, dar fără o soluție de irigare, riscul de producție crește în fiecare an secetos.

Legat de subiect: Mihai Lixandru pleacă de la FCSB în zona Golfului.

Cei care arendează sau cumpără teren agricol ar trebui să verifice dacă există sisteme de irigații funcționale, cine le administrează, dacă au fost folosite recent și ce costuri presupune pomparea sau distribuția apei. În lipsa acestor informații, estimările de producție bazate pe ani buni pot deveni înșelătoare.

Pentru fermierii care iau în calcul schimbarea culturilor, cazul din Arad arată că împădurirea poate apărea ca soluție de adaptare, dar nu rezolvă problema producției agricole. Ea schimbă profilul economic al terenului și reduce dependența de recolte anuale, însă vine cu alte termene, alte reguli și o altă logică de recuperare a investiției.

Întrebarea rămasă: cine construiește infrastructura care lipsește

Morariu Dan, consilier la Direcția Agricolă Arad, afirmă că cine nu va avea sisteme irigabile nu va mai putea face agricultură pe anumite zone din județ. Declarația este dură, dar se leagă direct de cifrele din teren: mai puțin de 2% din suprafața cultivată este irigată.

În acest punct, problema depășește alegerea fiecărui fermier. Investițiile individuale, inclusiv cele din fonduri europene, pot salva parcele sau ferme, dar nu pot înlocui singure o rețea agricolă coerentă. Cât timp apa există ca resursă tranzacționată peste graniță, dar nu ajunge suficient pe terenurile din Arad, agricultura locală rămâne prinsă între secetă, costuri și retragerea treptată din culturile tradiționale.

Ultimul detaliu concret este și cel mai relevant: într-un județ cu 23 de mii de hectare de teren agricol, doar 400 de hectare au sisteme de irigații, potrivit Digi24. Restul depinde de vreme, într-un moment în care vremea nu mai oferă predictibilitatea pe care se sprijinea agricultura de cereale.